.
COMUNICAT privind sesizarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
.
Agenţia Naţională de Integritate a dispus, la data de 26 mai 2009, sesizarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, cu privire la domnul senator OPREA DUMITRU, fost Rector al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în vederea confiscării sumei de 90.000 EURO, obţinută în mod nejustificat.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 144/2007, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la domnul Oprea Dumitru, ca urmare a faptului că acesta nu şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese în termenele prevăzute de lege.

În urma analizării datelor înscrise în declaraţiile de avere, depuse pentru anul fiscal 2007 la Biroul Electoral Municipal Iaşi, respectiv, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi a comparării acestora cu informaţiile furnizate Agenţiei de către instituţiile competente, în baza art. 5 din Legea nr. 144/2007, s-a constatat că, între valoarea averii dobândite în perioada 2001 - 2008 de către domnul Oprea Dumitru, împreună cu familia sa, şi veniturile realizate, rezultă o diferenţă vădită, în cuantum de 90.000 EURO.
.
DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL - 26 mai 2009.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu