joi, iulie 17, 2008

Efectele câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii


Iniţiativa ALDE introdusă pe agenda PE

Europarlamentarul liberal Magor Csibi, împreună cu alţi colegi din ALDE a introdus miercuri 16 iulie 2008 la Bruxelles, în circuitul procedural al Parlamentului European, un raport privind efectele câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii. Iniţiativa liberalilor europeni vine ca urmare a multiplelor dezbateri din mai multe ţări europene, mai ales din România şi Belgia, referitoare la efectele biologice ale câmpurilor magnetice produse de noile tehnologii.

“Menirea principală a unui om politic este de a găsi soluţii la problemele concrete ale cetăţenilor pe care-i reprezintă. În momentul în care populaţia şi mass-media semnalează constant îngrijorări legate de efectele telefoanelor mobile, antenelor GSM şi a câmpurilor electromagnetice în general asupra organismului uman nu putem sta indiferenţi.” şi-a motivat demersul Magor Csibi, vicepreşedintele Comisie de Mediu din PE.

Europarlamentarul liberal susţine că “Progresul economic al lumii moderne în care trăim ne pune în faţa unor noi provocări. Dacă luăm în considerare că, la ora actuală, în lume există 2 miliarde de calculatoare şi peste 6 miliarde de telefoane mobile ne putem imagina foarte uşor că radiaţia electromagnetică artificială este uriaşă, cu efecte încă necuantificate asupra oamenilor. ”
“Imediat ce vor începe lucrările la raport, mă voi angaja ca documentul să aibă ca maximă prioritate sănătatea cetăţenilor! ” a mai adăugat Csibi.

Grupul ALDE va desemna, cel mai probabil la sfârşitul lunii august, un raportor pentru a redacta raportul iniţial. Raportul final va fi întocmit în urma unor dezbateri mai largi, audieri publice şi seminarii, cu toţi actorii implicaţi.

Pentru informaţii suplimentare, vă rog sa contactaţi biroul europarlamentarului PNL Magor Imre Csibi:

Tel: +32 (0) 2 28 47845 Fax: +32 (0) 2 28 49845
Telefon mobil Magor Imre Csibi: +40 722 399 974
http://www.vantulschimbarii.ro/

Un comentariu:

Marius Bojor spunea...

Stiu ca in diplomatie, o masura de un anumit nivel de agresivitate i se opune o masura similara. Propun amprentarea tuturor italienilor din Romania la Registrul Comertului, la benzinarii si la vama, atat cand intra in tara cat si cand ies. Deasemenea, propun amprentarea cauciucurilor cu numar de Italia, al caror sofer este cetatean italian. Asta am sa ii spun lui Magor ca ar fi propunerea mea.;)